Incident rutier în Brăila cu permis reținut 90 de zile
În cursul nopții de 20 iunie, la ora 03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit un bărbat de 38 de ani din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe o stradă din municipiu. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentrație de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, șoferul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.650 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere pentru 90 de zile, în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2002.
De asemenea, bărbatul a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Această indicație nu constituie probă în cadrul dosarului penal, astfel că persoana a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu